Rugăciune către Sfântul Părintele nostru Arsenie (pentru cei aflaţi în mari dureri, mâhniri şi boli)

0
3778

            Sfinte Preacuvioase Părinte Arsenie, îndreptător al sufletelor noastre şi tămăduitor al bolilor sufleteşti şi trupeşti, ca cel ce ai fost împodobit cu adânc de cunoaştere a făpturii omeneşti, te rugăm în vreme de durere şi mâhnire, caută cu milă spre noi păcătoşii fiii tăi şi mijloceşte către Preabunul nostru Mântuitor, iertare de păcate şi vindecare de toată neputinţa.

            Părinte Sfinte ce ai mare îndrăzneală înaintea Tronului Ceresc, te chemăm cu amare lacrimi, dar cu nădejde că cele spre vindecare sufletească şi trupească, spre mântuire şi sfinţire, le vom dobândi prin tine, cel ce ne-ai încredinţat prin aceste cuvinte: „Eu mă duc, dar de acolo de unde voi fi, am să vă ajut mai mult ca şi până acum”.

            După cum în viaţă pe cei aflaţi în mari necazuri şi cumplite suferinţe îi tămăduiai îndată, şi acum pe noi cei păcătoşi, însă chemaţi cu dragoste părintească la mormântul tău încununat cu har ceresc şi flori, ne primeşte şi ne mângâie, sfânt şi bun Părinte; ne scoate din negura păcatelor şi-a patimilor; ne dăruieşte binecuvântare ca să purtăm crucea vieţii spre înviere şi luminare desăvârşită.

            Doctor şi tămăduitor de orice suferinţă, te rugăm, vindecă-ne pe noi, fiii tăi, şi pe cei ce îi aducem în lacrimi şi rugăciuni la crucea sfântă a mormântului tău, izvorâtor de pace, har şi binecuvântare, căci tu însuţi ai zis: „Dacă este cineva bolnav şi crede în Dumnezeu şi vrea să se facă bine, numai să se gândească la mine şi eu îl ajut”.

            Pentru toate darurile, milostivirea şi binecuvântarea ta de bun şi sfânt Părinte, îţi mulţumim şi te rugăm să ne fi mereu aproape cu rugăciunea şi ajutorul ce ni-l aduci din Cerul Sfânt, spre slava marelui şi minunatului nostru Dumnezeu şi spre a sufletelor noastre mântuire. Amin.

Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale Sfântului Părintelui nostru Arsenie, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here