Paraclisul Cuviosului Cosma Protosul şi al celor dimpreună cu el

0
856

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin. Rugăciunile începătoare, Psalmul 142, apoi:

Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului (de 3 ori).

Troparul

Glasul al IV-lea, după «Cel ce pe Cruce Te-ai suit…»

Pe Cuvioşii nevoitori Părinţi ai Kareii, monahi ai Athosului dimpreună cu cei din lume însoţiţi, cu stăruinţă să-i cinstim rugându-i, iertare de greşeli să luăm şi în harul Duhului să ne îmbrăcăm dumnezeieşte şi aşa să slăvim pe Dumnezeu, Cel ce a dăruit acestora dumnezeiasca cunună.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh (acelaşi)

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (a Născătoarei)

Către Născătoarea de Dumnezeu, acum cu osârdie să alergăm noi păcătoşii şi smeriţii şi să cădem cu pocăinţă, strigând din adâncul sufletului: Stăpână ajută-ne, milostivindu-te spre noi; grăbeşte că pierim sub mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii Tăi deşerţi, că pe Tine singură nădejde Te-am câştigat.

Apoi Psalmul 50:

Canonul Paraclis[1]

Glasul al VIII-lea

Cântarea I

Trecând Israil…

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Cu sângele vostru mucenicesc* multă îndrăznire* dobândind către Dumnezeu,* Părinţilor, mâinile spre Dânsul* stăruitor pentru noi ridicaţi-le.

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Punând bunătăţile pământeşti* cu înţelepciune* dedesubtul celor cereşti,* Părinţilor Cuvioşi în Athos* robi lui Hristos v-aţi făcut voi neînfricaţi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Jugul nevoinţelor l-aţi luat* Părinţilor voştri* arătându-vă următori* luând nestricata bogăţie* cea pentru care-aţi lăsat stricăcioasele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (al Născătoarei)

De dulcea săgeată fiind răniţi* Pururea-fecioară* cea a Fiului tău dorit* Părinţii ca cerbii alergat-au* întru grădina ta, Maică a Domnului.

Cântarea a III-a

Cel ce bolta cerească…

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Adunarea aleasă şi sfântă din Athos* s-a’ nfrumuseţat când în ceată pe voi v-a primit* mult fericiţilor* pe care vă’rugăm noi toţi* s’ajutaţi prin rugăciuni celor ce vă cinstesc.

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Mărturia, Părinţilor, cea dintru conştiinţă* aţi îmbogăţit-o cu slava muceniciei,* pentru evlavie,* primită de la eretici* de care izbăviti-ne, mult fericiţilor*.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

S-a dat nouă supunere, să avem Părinţilor* ca şi pătimire în Domnul, Carele ne cheamă* la cele înalte* în care să şi ajungem* noi cei ce vă preamărim, cu nevoinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (al Născătoarei)

Mântuire nu este, n’afara Bisericii,* pe care Mireasă prin Sânge Fiul Tău o a pus* Sfântă, pentru care,* biruitorii părinţii* ca daruri de jertfa, de tot ei arşi au fost.

Izbăviţi,* pe fiii voştri Părinţilor Cuvioşi,* din cumplita rătăcire pe cei ce cu căldură* vă laudă dumnezei asca luptă.

Caută,* cu milostivire cu totul lăudată* Născătoare de Dumnezeu la necazul cel cumplit* al trupului meu* şi vindecă durerea sufletului meu.

Preotul rosteşte ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule…

Ecfonisul: Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana: Amin. După care

Sedealna

Glasul al IV-lea: Rugătoare caldă…

Ca zid neclintit al credinţei v-am dobândit* şi calzi mijlocitori, Părinţilor dumnezeieşti,* la Domnul să mijlociţi noi vă rugăm* să dăruiască şi nouă* plinătatea ortodoxiei.

Cântarea a IV-a

Auzi Dumnezeule…

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Sus lăcaş sfânt gătindu-vă* prin martiriu dumnezeieştilor Părinţi,* pentru noi rugaţi-vă acum* să ne înălţăm celor vremelnice.

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Sfinţilor nu aţi devenit* părtaşi ereziei viclene nicidecum,* ca dar nestricat cu rugăciuni* şi ortodoxia daţi-ne acum.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

După ce aţi îndepărtat* mânioasele atacuri eretice* ale apusenei rătăciri,* Părinţilor aveţi acum adăpost.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (al Născătoarei)

Fii adevăraţi s-au făcut* ai Fiului Tău Cinată Sfinţii Martiri,* pe care roagă-L să alunge* toată întristarea ce rea de la noi.

Cântarea a V-a

Fă-ne luminaţi…

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Fericiţilor,* mijlociri faceţi către Hristos,* cu ale voastre curgeri de sânge,* să mă dezlege* de greşelile cele multe.

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Zid nebiruit,* înţelepţilor, s-a dovedit* şi al ortodoxiei turn înalt,* către eretici,* aleasa luptă a voastră.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Apa Vieţii bând,* Fericiţilor de Dumnezeu* şi setea mea acum să o potoliţi,* împărtășindu-mi o picătură să mă sfinţesc.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (al Născătoarei)

Acoperământ* Tu şi bucurie mie eşti,* Mireasă Maică a lui Dumnezeu* şi Preacurată,* precum ai fost şi Părinţilor.

Cântarea a VI- a

Vărsa-voi rugăciunea mea…

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Rugător* şi smerit eu vin acum,* la mormântul cel de obşte şi vă rog* Părinţilor,* să primesc şi eu Harul* şi întru piatra credinţei statornicit* şi nemişcat să stau acum* de-ale noilor valuri eretice.

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Biruind,* tu ai primit ca cel dintâi* întru slavă cununile ascezei* şi suferind* spânzurare Părinte,* ai dobândit Cuvioase un nou avânt,* pe care-acum, rugămu-te* fericite şi nouă dă-ni-l în dar.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Nicicum,* nu v-aţi temut Părinţilor* de primejdii şi de grelele chinuri* şi aţi primit* ca prin muncile multe* în ale Domnului curţi să vă odihniţi,* în care şi noi s-ajungem,* pentru toţi cu căldură să mijlociţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (al Născătoarei)

Marie* de Dumnezeu Născătoare* slava celor ce se nevoiesc în Athos* acum te rog’* dimpreună cu Sfinţii* să ne învredniceşti a ne sălăşlui* în muntele lui Dumnezeu* unde sus cu mult dor aşteptăm să fim.

Izbăviţi* pe fiii voştri Părinţilor Cuvioşi* din cumplita rătăcire pe cei ce cu căldură* vă laudă dumnezeiasca luptă.

Curată* care prin cuvânt pe Cuvântul în chip netâlcuit L-ai născut în zilele din urmă,* nu înceta rugându-L* ca una ce ai îndrăznire de Maică.

Preotul rosteşte ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule, după mare mila Ta,…

Condacul

Glasul al II-lea. Fierbinte te rogi…

Mulţimea de toţi cinstită a Părinţilor, cei ce împreună aţi mărturisit dreapta credinţă, nu treceţi cu vederea glasul nostru de rugăciune, ci dăruiţi marea bogăţie de harisme, celor ce cu osârdie strigă, patimile rele şi rătăcirea, îndepărtaţi-le de la noi, voi cei ce prin mărturisire, cu jugul Domnului v-aţi încununat.

Prochimen

Glasul al IV-lea

Răbdând am aşteptat pe Domnul şi m-a cercetat.

Stih: Şi a aşezat pe piatră picioarele mele şi a călăuzit paşii mei.

Evanghelia după Luca (cap. 12,8-12)

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Pentru rugăciunile Cuvioşilor Nevoitori Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Stih: Miluieşte-mă Dumnezeule după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, curăţeşte fărădelegile mele.

Glasul al VI-lea, Podobia: Toată nevoia lumească părăsind…

Toată nevoia lumească părăsind, mintea şi cugetul şi toată viaţa, le-aţi pus în slujba lui Hristos, Cuvioşilor Părinţi şi credinţa ortodoxă mărturisind, împreună cu de Dumnezeu cugetătorul Cosma, unii prin sabie, alţii prin spânzurătoare, către limanul neînvolburat, îndreptându-vă v-aţi odihnit, de unde Sfinţilor, dăruiţi-ne nouă dumnezeieşte, să călătorim pe calea Domnului, cei ce pe Voi vă cinstim.

Preotul: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul Tău …

Strana: Doamne, miluieşte (de 12 ori).

Preotul, ecfonisul: Cu mila şi cu îndurările …

Strana: Amin.

Cântarea a VII-a

Tinerii cei ce au mers din Iudeea…

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Adunaţi în Careia* Părinţilor de pretutindeni în Schit aţi fost,* luptând cu dăruire* acum sus împreună* locuiţi Domnului cântând:* bine eşti cuvântat. Dumnezeul Părinţilor noştri.

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Piatra fără de limbă* Cuvioşilor Părinţi propovăduieşte* mărturisirea voastră* pe care aţi tăcut-o* către cei mincinoşi, strigând* bine eşti cuvântat, Dumnezeul Părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Părtaşi împărăţiei* voi prin spânzurătoare Sfinţilor v-aţi făcut* rugaţi-vă la Domnul* pentru cei ce Ii cântă* dintru al inimii adânc* bine eşti cuvântat, Dumnezeul Părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (al Născătoarei)

Cu sânge sfanţ Fecioară* a fost vopsit pământul grădinii Tale,* al celor ce aleargă* la Tine cu căldură* şi pe Fiul Tău prea-slăvesc:* bine eşti cuvântat, Dumnezeul Părinţilor noştri.

Cântarea a VIII-a

Pe împăratul Ceresc…

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Noi Părinţilor,* cu rugăciunile voastre,* la Domnul cu dor cădem, cântându-I* şi prea înălţându-L pe El întru toţi vecii.

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Pe moştenitorii* şi următorii voştri*care-acum se nevoiesc in Athos* îi faceţi localnici cu voi intru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Duhule Sfinte* pentru Care Părinţii* au primit a se jertfi de voie* odineşte-te şi în noi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (al Născătoarei)

Pe preoţi* cu monahii primeşte-i* la Fiul să mijlocească de-a pururi* Preasfântă ca să viem întru toţi vecii.

Cântarea a IX-a

Fecioară Preacurată…

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Părinţilor susțineți* în Ortodoxie* pe ale Muntelui Athos mlădiţe acum* şi pe noi întru fapte ne arătaţi urmaşi.

Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă pentru noi!

Deschideți-ne nouă* ale cortului porţi,* să devenim părtaşi întru cele cereşti,* încununaţilor luptători Martiri ai Kareii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Slăvind Sfânta Treime* cu mărturisirea,* întru Predania Sfinţilor aţi rămas,* întru aceasta să dăinuie toţi, rugaţi-vă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. (al Născătoarei)

O, Maică Născătoare,? Călăuzitoarea* Aghioriţilor, învredniceşte-ne* în dumnezeieşti locaşuri să ne sălăşluim,

Cuvine-se, cu adevărat să Te fericim pe Tine Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea Fericită şi Prea Nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.

Şi Mărimurile, precum urmează:

Bucură-te Munte, cel mult slăvit,* bucură-te tu Lavra Kareii îndeosebi,* ceea ce în tine* porţi moaşte strălucite,* pe fiii tăi, cinstindu-i, slăveşti pe Dumnezeu.

Pe-ai Ortodoxiei îndrumătorii* şi-ai monahilor strălucitoare sfinte făclii,* pe nevoitorii* Părinţi ucişi de Vekkos,* noi fiii acestora, cu cântări să îi cinstim.

Bucură-te-al Domnului purtător* şi-al Kareii Protos Cosma de Dumnezeu slăvit,* ai luptat întâiul* pentru Ortodoxie* pentru aceea-ai şi luat cununa cel dintâi.

Drepţilor Părinţi bucuraţi-vă,* turnuri neclintite ale dreptei credinţe,* cei ce bărbăţie* în propovăduirea* sfintei dogme’aţi arătat şi aţi mărturisit.

Biserică Sfântă’a Protatului,* ai strălucitoare laude pe Părinţii tăi,* cei ce temelia* cu sânge au udat-o,* pe care, bucurându-te, acum îi găzduieşti.

Cinstită mulţime de Cuvioşi,* neştiută lumii, dar ştiută de Dumnezeu,* cei ce v-aţi dat jertfa* sângele prin tăiere,* tăiaţi din rădăcină şi-ale noastre patimi.

Toate îngereştile oştiri,* cu Botezătorul, cu Apostolii cei slăviţi* şi cu tot soborul* de Sfinţi, cu Născătoarea* rugaţi-vă’mpreună ca să ne mântuim.

Sfinte Dumnezeule… şi celelalte

Troparele:

Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că, nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi, păcătoşii, robii Tăi, miluieşte-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh

Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum, ca un Milostiv, şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri; că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău; toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Uşa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine de nevoi, căci tu eşti mântuirea neamului creştinesc.

Preotul rosteşte ectenia: Miluieşte-ne pe noi, Dumnezeule … Apoi face Otpustul

Troparul

Glasul al II-lea Doamne, de pe Cruce…

Veniţi cu osârdie şi bucurie, cu cântări să cinstim pe Protosul Kareii şi pe slăviţii martiri purtători de cunună, care împreună cu neînfricare s-au luptat pentru credinţă şi au combătut rătăcirea gândirii apusene întunecate şi acum de la Hristos cer iertarea greşelilor noastre şi veşnica moştenire a împărăţiei.

Apoi

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul.

Toată nădejdea noastră spre Tine o punem Maica lui Dumnezeu, păzeşte-ne sub acoperământul Tău.

De toate necazurile păzeşte pe robii Tăi Binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să Te slăvim, nădejdea sufletelor noastre.

Întru mijlocirea tuturor Sfinţilor Tăi şi a Născătoarei de Dumnezeu, Doamne pacea Ta dă-ne-o nouă şi ne miluieşte pe noi ca un Singur Indurat.

Preotul: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.

Strana: Amin.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here