Viețile Sfinților – Ianuarie 29

0
1153

În luna ianuarie, în ziua a douăzeci şi noua, facem pomenirea aducerii moaştelor
Sfântului Sfințit Mucenic IGNATIE TEOFORUL, episcopul Antiohiei (+ 107), în
secolul al V-lea
 Tot în această zi, pomenirea Sfinților 7 Mucenici din Samosata Siriei: FILOTEI,
IPEREHIE, AVIV, IULIAN, ROMANO, IACOV şi PARIGORIE, care s-au
săvârșit băndu-li-se cuie în cap (+ 237)
 Pomenirea Sfinților Sfințiți Mucenici: episcopul SILVAN de Emesa, diaconul
LUCA și citeţul MOCHIE, care s-au săvârșit fiind aruncaţi la fiare (+ 312)
 Pomenirea Sfinților Mucenici: SARVIL şi VEVEEA, sora lui, care au pătimit în
Edesa, săvârşindu-se prin sabie (+ 110)
 Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic VARSEMEU Mărturisitorul, episcopul
Edesei, cel care i-a botezat pe Sfinții Mucenici Sarvil şi Veveea (secolul al II-lea)
 Pomenirea Sfinților Mucenici: PAPIA şi MAUR, care au pătimit la Roma în
timpul împăratului Diocleţian
 Pomenirea Sfinților Ierarhi: VACUL, episcop de Sorrente în Campania, și
VALERIU, episcop la Toscana în Italia (secolul I)

Pomenirea Sfinților Cuvioși: ACHEPSIMA și AFRAAT Persul, nevoitor lângă Antiohia, mărturisitor al Ortodoxiei împotriva ereziei ariane (+ 370)
 Pomenirea Sfântului Mucenic DIMITRIE, care a pătimit în Hios (+ 1802)
 Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic CONSTANŢIU, episcop de Perugia în Italia (secolul al II-lea)
 Pomenirea Sfinților Mucenici: SEVERIA fecioara, MAXIM, SECUNDA, MARC, CALENDIN şi mulţi alţii dimpreună cu ei, care au pătimit la Toscana în Italia (secolul al IV-lea)
 Pomenirea Sfântului SULPICIUS Sever din Galia, ucenicul şi biograful Sfântului Martin de Tours (+ 420)
 Pomenirea Sfântului Cuvios GILDAS înţeleptul, arhimandrit de Wise și stareţ la Rhuys în Britania, și a Sfântului Ierarh POTAMIAN, episcop de Agricento-Sicilia în Italia (secolul al VI-lea)
 Pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic ACHILIN preotul, care a pătimit la Milano în Italia, fiind omorât de către arieni, și a Sfântului Mucenic ASOT, regele mărturisitor din Tao Klardjeti în Georgia (+ 650 și + 829)
 Pomenirea Sfinților Ierarhi: IGNATIE, episcop de Smolensk, și LAVRENTIE, zăvorât la Pecerska, iar mai târziu episcop de Turov în Rusia (+ 1194 și + 1210)
 Pomenirea adormirii Sfântului Cuvios ANDREI Rubliov, ucenicul Sfântului Serghie de la Radonej în Rusia și mare iconograf creștin (+ 1430)
 Pomenirea Sfinților Ierarhi: GHERASIM, PITIRIM și IONA, episcopi de Perm în Rusia (+ 1442 și + 1455 și + 1471)
 Pomenirea Sfântului Cuvios TEODOSIE din Totma în Rusia
 Pomenirea Sfântului Sfințit Nou Mucenic IOAN din Valga în Estonia (+ 1919)
 Și tot în această zi facem pomenirea Sfinţilor Noi Mucenici din Rusia: IOAN, LEONTIE, CONSTANTIN şi alți 5 mucenici dimpreună cu dânşii, care au pătimit în timpul regimului comunist (+ 1920).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here